previous arrow
next arrow
Slider

CE FACI PENTRU TINE, PIERE ODATĂ CU TINE. CE FACI PENTRU ALȚII... RĂMÂNE!

VIRUSUL SARS-COV-2 ARE O AGRESIVITATE ȘI MAI MARE IAR O PARTE DIN PACIENȚII CARE SE NEGATIVEAZĂ POT DEZVOLTA O FORMĂ CRONICĂ DE INSUFICIENȚĂ RESPIRATORIE CARE NECESITĂ REINTERNAREA ÎN CLINICI DE PNEUMOLOGIE

BEATRICE MAHLER - ASISTENT UNIVERSITAR DOCTOR - DIRECTOR MEDICAL INSTITUTUL DE PNEUMOFTIZIOLOGIE MARIUS NASTA BUCURESTI

(foto: ebihoreanul.ro)

Cine spune că “nu există virusul” sau că “e o simplă răceală sezonieră” are probleme mari de tot și ar trebui să meargă urgent la un control (n-am să spun unde ca să nu jignesc).

AU MURIT OAMENI CREDINCIOȘI EVANGHELICI! AU MURIT PASTORI DE-AI NOȘTRI!
AU MURIT SLUJITORI AI DOMNULUI! AȘA ÎNGĂDUIE DUMNEZEU DE “BUNI” CE SUNTEM! ASTA NE ESTE PEDEAPSA PENTRU ANI DE ZILE ÎN CARE N-AM ȘTIUT SĂ NE PURTĂM UNII CU CEILALȚI, N-AM ȘTIUT SĂ NE RESPECTĂM ȘI SĂ NE IUBIM CU O DRAGOSTE SINCERĂ, CURATĂ ȘI NEPREFĂCUTĂ, N-AM ȘTIUT SĂ-L APRECIEM ȘI SĂ-L PREȚUIM PE FRATELE NOSTRU ÎN HRISTOS! N-AM ȘTIUT SĂ FIM ALĂTURI DE CEL DE LÂNGĂ NOI AFLAT ÎN SUFERINȚĂ! AM FOST MATERIALIȘTI ȘI EGOIȘTI ȘI NE MERITĂM SOARTA! CORECT?

Oameni buni! Nu mai încercați să ridiculați această boală nenorocită și nu mai faceți atâta caz că “n-a murit DE Covid-19 ci a murit CU Covid-19″ pentru că s-a putea să o pățiți rău de tot! Când vă veți da seama care e situația reală, va fi prea târziu! Nici măcar nu veți mai putea vorbi sau gândi pentru că deja veți fi intubați orotraheal și ventilați mecanic sub comă indusă într-o secție de Anestezie Terapie Intensivă dintr-un spital Covid. Nu vei mai putea vorbi la telefon, nu va avea voie NIMENI din familie să vină la tine și te vei trezi într-un loc de groază unde printre gene vei întrezări doar niște siluete echipate în combinezoane albe și cu fețele acoperite cu măști de protecție și viziere. Aflându-te sub sedative puternice și având o stare generală deteriorată și chiar gravă, vei avea senzația că te afli printre niște fantome. Te vei chinui cu disperare să respiri ca un pește pe uscat și vei fi acolo fără cei dragi. Vei fi atât de slăbit încât nu vei putea să te dai jos din pat ca să mergi la toaletă. Nu vei avea puterea nici măcar să ridici mâna ca să iei o cană cu apă. Vor fi niște săptămâni cumplite pe care nu le-ai trăit niciodată în viața ta! Vei fi doar tu cu Dumnezeu și cu medicii! Nu-ți doresc dar probabil că asta vrei, să ajungi acolo ca să te convingi că nu-i o poveste de adormit copiii! Te rog să înțelegi că vorbim de o boală foarte gravă! Lasă teoriile conspirației și acționează ca un om inteligent și înțelept! Încă mai ai timp să-ți schimbi mentalitatea și să deschizi ochii!

Într-un articol precedent, am explicat foarte clar cum stau lucrurile referitor la diferența dintre “a murit DE Covid-19 sau a murit CU Covid-19″ și sper că s-a înțeles. Cine n-a înțeles are niște probleme mari așa cum scriam mai sus. Treziți-vă, oameni buni, până nu va fi prea târziu!

Doamna asistent aniversitar doctor BEATRICE MAHLER este directorul medical și purtătorul de cuvânt al Institutului de Pneumoftiziologie Marius Nasta din București. Dânsa știe foarte bine ce vorbește și nu bate câmpii pentru că este specialist pneumolog și conduce un spital în care vede în fiecare zi ce se întâmplă cu pacienții care se internează din cauza coronavirusului SARS-COV-2. Dacă nici dânsa nu știe ce vorbește înseamnă că avem o foarte gravă problemă la mansardă. Vă rog să vizionați interviul de mai jos în care doamna as.univ.dr. Beatrice Mahler spune foarte clar că virusul SARS-COV-2 a suferit mutații genetice și a devenit mult mai virulent (agresiv) în ultima vreme. În secțiile A.T.I. vin de-acasă bolnavi cu forme de Covid-19 din ce în ce mai severe, cu saturații de oxigen arterial din ce în ce mai mici. O parte dintre pacienții care pleacă vii din Reanimare și se negativează (adică “se vindecă” aparent) au o surpriză extrem de neplăcută în sensul că pot dezvolta o formă cronică de insuficiență respiratorie care necesită reinternarea într-o secție de pneumologie. Cu alte cuvinte, din lac cazi în puț! Deci scapi cu viață din secția ATI (unde de obicei se moare!) și nici n-apuci să te bucuri de “vindecare” că observi cu stupoare că încă ai probleme cu respirația și că ai nevoie de reinternare într-o secție de pneumologie. Vă dați seama ce înseamnă asta?!? Vă mai arde de râs și de făcut glume pe tema virusului? Nu ne putem juca cu viața și cu moartea!

Doamna as.univ.dr. Beatrice Mahler mai spune că medicii A.T.I. sunt epuizați fizic și psihic, că sunt la limita puterilor lor omenești și că nu prea mai rezistă mult timp după 6 LUNI DE ZILE de suprasolicitare din toate punctele de vedere în contextul în care ajung din ce în ce mai mulți bolnavi direct în secțiile de Reanimare din cauza IRESPONSABILITĂȚII lor (nu poartă mască de protecție, nu păstrează distanța fizică de 2 metri, nu se spală pe mâini cum trebuie).

Știți ce înseamnă să stai într-un combinezon ore în șir și să te sufoci cu o mască de protecție FFP3 și o vizieră pe față în niște condiții de lucru cu un stres deosebit?!?

Vizionați neapărat interviul de 7 minute acordat de doamna as.univ.dr. Beatrice Mahler postului de televiziune DIGI24 ca să începeți să înțelegeți cu ce fel de virus ne confruntăm.

Recomandare:
Ca să scăpați rapid de reclamă, dați un click pe butonul Închide anunțul (care va apare după cinci secunde) situat în partea dreaptă a videoplayerului online aflat chiar aici dedesubt:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

REGULI OBLIGATORII PENTRU POSTARE COMENTARII PE BLOGUL LUI TOMIS THE CAT:

Vă rugăm să comentaţi la obiect, referindu-vă strict la conţinutul prezentat în articol. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene sau “epitete”, atacurile de orice fel la persoana autorului articolului, afişarea de anunţuri publicitare sau linkuri prin care sunt promovate ateismul, satanismul, anticreştinismul, rasismul, fascismul, comunismul, precum şi jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori care au scris un comentariu, se vor sancţiona drastic prin cenzurarea parţială a comentariului, ştergerea integrală a comentariului sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului celui care şi-a permis să încalce acest Regulament.

Blogul lui Tomis the Cat nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora, revenind, integral, autorului comentariului.
error: Content is protected !!