previous arrow
next arrow
Slider

CE FACI PENTRU TINE, PIERE ODATĂ CU TINE. CE FACI PENTRU ALȚII... RĂMÂNE!

RĂZBOIUL DOMNULUI KLAUS IOHANNIS ÎMPOTRIVA PĂRINȚILOR DIN ROMÂNIA

KLAUS IOHANNIS IN RAZBOI CU PARINTII COPIILOR CARORA DORESTE SA LE IMPUNA EDUCATIA SEXUALA

(foto: glasul.info)

Cu încăpățânarea cu care acționează frecvent, domnul Klaus Iohannis a lansat un război furibund împotriva părinților din România. Insistă cu obstinație să impună educația sexuală copiilor și adolescenților din România fără acordul, dar și împotriva, voinței părinților lor. O face cu sprijinul direct al USR și cu sprijinul indirect al sutelor de mii ori milioanelor de creștini din România care l-au votat în funcția executivă.

DOMNUL KLAUS IOHANNIS PIERDE ÎN CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

Părinții informați ai României știu că în toamnă domnul Klaus Iohannis a pierdut la Curtea Constituțională contestația făcută de dânsul pentru a anula legea adoptată de Parlament anul trecut care prevede EDUCAȚIA SANITARĂ, nu „educația sexuală”, pentru elevi și adolescenți și doar cu acordul părinților. Domnul Iohannis dorește tocmai inversul, educație sexuală și FĂRĂ acordul părinților. Pe 11 noiembrie anul trecut, domnul Iohannis a transmis Parlamentului o solicitare de reconsiderare a legii votate inițial de Parlament, insistând să se revină la versiunea originală a legii care prevede educație sexuală, nu de sănătate. Puteți citi motivarea și solicitarea domnului Iohannis AICI

Rar ne-a fost dat să citim un document atât de anti-părinți, anti-valori și dăunător la adresa integrității morale, psihice și de identitate a copiilor și a tinerilor. Rar, de asemenea, ne-a fost dat să citim un document atât de clar direcționat împotriva celor care aduc pe lume copii și doresc să-i educe în spirit moral și creștin. Obiectivul unic al solicitării domnului Iohannis este educația sexuală, cu toate că legea adoptată în 2020 de Parlament are o sumedenie de prevederi adiționale privind copiii.

Bizare și absurde, argumentele domnului Iohannis pot fi clasificate în următoarele categorii: (1) legea educației sanitare este contrară politicii naționale și internaționale;
(2) este un impediment pentru combaterea „dificultăților cu care se confruntă unii membri ai societății din România”;
(3) încalcă Strategia Națională de Apărare a Țării;
(4) educația sexuală este indispensabilă remedierii inegalității, excluderii sociale, economice și culturale, și abandonului școlar.

Domnul Iohannis demonizează părinții care insistă că ei trebuie să decidă dacă copiii lor pot primi „educație sexuală”. Acordul părinților, afirmă dânsul, creează „un obstacol în realizarea interesului superior al copilului”. În plus, el contravine „convențiilor internaționale ale României”, afirmă domnul Iohannis în mod eronat. Aceste convenții, adaugă el, „trebuie să primeze dreptului părintelui de a decide pentru copilul său”. Pe înțelesul tuturor, domnul Klaus Iohannis este de opinie că statul și agențiile de stat seculare primează când e vorba de educația copiilor, inclusiv educația sexuală. Un atac mai frontal, mai explicit și mai periculos împotriva părinților e greu de conceput. Este, însă, o poziție eronată, o minciună. Dimpotrivă, în dreptul internațional, părinții au dreptul primordial în relația cu statul privind educația morală și spirituală a copiilor lor.

PĂRINȚII ȘI CREȘTINII ROMÂNIEI TREBUIE SĂ SE OPUNĂ DOMNULUI KLAUS IOHANNIS!

Privind educația sexuală propusă de domnul Iohannis, deranjează și insistența dumnealui că educația sexuală este necesară pentru a combate „răspândirea de informații false” privind viața intimă. Natural, dânsul crede că părinții dau informații “fake” copiilor lor privind viața intimă. Adică îi dezinformează! Standardul după care domnul Iohannis se ghidează și pe care vrea să-l instituie în Romania privind educația sexuală este cel promovat de “experți”, de “oameni de știință” și de către Organizația Mondială a Sănătății (O.M.S.). Deci, trei surse de informare a tinerilor și copiilor privind sexualitatea. Dar nu părinții!

Trei surse fake. Pandemia COVID-19 a dovedit că experții, oamenii de știință și O.M.S. au fost “dezinformatorii șefi” privind coronavirusul, originea lui, modul lui de răspândire și confuzia creată de cele trei la unison. Cele trei surse au fost deja discreditate și nu au autoritatea morală să se pronunțe privind viața intimă a minorilor fără acordul părinților lor. Dezbaterile începute săptămâna trecută privind reexaminarea legii au fost amânate. Ele vor fi demarate din nou pe 15 martie 2021. Părinții au puțin timp la îndemână să se mobilizeze, dar trebuie să o facă! Sunteți îndemnați să vă mobilizați!

CE TREBUIE FĂCUT?!?


Scrieți, parlamentarilor voștri! Vizitați sediile locale ale fiecărui partid politic din orașele voastre și exprimați-vă împotrivirea! Mergeți în grupuri cât mai mari! Scrieți! Faceți dezbateri online! Atenționați alți părinți, parohiile, bisericile, preoții și pastorii! Nu tăceți! Dacă nu sunteți primiți, postați pe Facebook cine nu vă primește!

Oponenții noștri mizează pe tăcerea noastră. O tăcere pentru care suntem cunoscuți și pe care oponenții noștri o exploatează. De fapt, unul din motivele expuse de domnul Iohannis pentru solicitarea de revizuire a versiunii finale a legii anului trecut este și faptul că organizațiile neguvernamentale din România l-au rugat să o facă. Versiunea originală, spune dânsul, “a generat numeroase critici, atât din partea experților din domeniul educației, cât și a organizațiilor neguvernamentale, îndeosebi a celor reprezentative ale tinerilor și elevilor”.

Bătălia Stalingradului valoric din România ne stă în față în aceste zile de sfârșit de iarnă și început de primăvară. Nu ne putem permite să pierdem această bătălie. Trebuie să o câștigăm!

Dacă o pierdem, consecințele vor fi la fel de serioase ca și cele impuse de pierderea Referendumului pentru Căsătorie din 2018. Apelăm la parlamentarii conservatori, tradiționali și creștini să respingă legea! Copiii României nu au nevoie de confuzie sexuală, ci de integritatea sexuală biologică cu care s-au născut.

SURSA: ALIANȚA FAMILIILOR DIN ROMÂNIA (A.F.R.)

FAMILIA TRADITIONALA - ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA

SEMNAȚI PETIȚIA “ACORDUL PĂRINȚILOR PENTRU ORELE DE EDUCAȚIE SEXUALĂ ESTE ESENȚIAL!”

Tagged with:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

REGULI OBLIGATORII PENTRU POSTAREA COMENTARIILOR PE BLOGUL LUI TOMIS THE CAT:

Vă rugăm să comentaţi la obiect, referindu-vă strict la conţinutul prezentat în articol. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene sau “epitete”, atacurile de orice fel la persoana autorului articolului, afişarea de anunţuri publicitare sau linkuri prin care sunt promovate ateismul, satanismul, anticreştinismul, rasismul, fascismul, comunismul, precum şi jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori care au scris un comentariu, se vor sancţiona drastic prin cenzurarea parţială a comentariului, ştergerea integrală a comentariului sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului celui care şi-a permis să încalce acest Regulament.

Blogul lui Tomis the Cat nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora, revenind, integral, autorului comentariului.
error: Content is protected !!