PARIUL LUI PASCAL
TITU MAIORESCU - EU NU VOI PERMITE CA ULITA SA NE FACA LEGI
UN POPOR CARE ALEGE POLITICIENI CORUPTI SI TRADATORI NU ESTE VICTIMA CI COMPLICE - GEORGE ORWELL
previous arrow
next arrow
Slider

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BUCUREȘTI ACORDĂ 500 LEI PE LUNĂ PENTRU ORICE BUCUREȘTEAN ADULT CU HANDICAP, ÎNCEPÂND CU DATA DE 13 NOIEMBRIE 2017

GABRIELA VRANCEANU FIREA - PRIMAR GENERAL AL MUNICIPIULUI BUCURESTI

(foto: psnews.ro)

Stimulent pentru Integrarea Socială
a Persoanelor Adulte cu Handicap

Beneficiarii stimulentului pentru integrarea socială a persoanelor adulte cu handicap în valoare de 500 DE LEI/LUNAR sunt adulții cu handicap, încadraţi în ORICARE dintre cele 4 grade de handicap care îndeplinesc aceste cerințe:

1) Să aibă domiciliul sau reședința pe raza administrativ-teritorială
a municipiului Bucureşti

2) Să aibă Certificatul de încadrare în grad de handicap emis de către una din Comisiile de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap de la nivelul sectoarelor municipiului București

3) Să aibă un cont bancar în care să se poată vira lunar cei 500 lei.

Atât cererea tip, cât și extrasul de cont bancar se pot depune, începând cu data de 13 NOIEMBRIE 2017 la sediul din strada Constantin Mille, nr. 10, sector 1, București (zona Cercului Militar – Calea Victoriei)

ANUNȚ IMPORTANT PENTRU BENEFICIARII STIMULENTULUI PENTRU INTEGRAREA SOCIALĂ A PERSOANELOR ADULTE CU HANDICAP

Începând cu data de 18 iunie 2018, punctele de lucru pentru depunererea cererilor/documentelor privind acordarea stimulentului pentru integrarea socială a persoanelor adulte cu handicap de la nivelul fiecărui sector SE ÎNCHID.

Vă așteptăm la sediul din strada Constantin Mille, nr. 10, sector 1, București (zona Cercului Militar – Calea Victoriei)

Program de lucru cu publicul:
Luni, Marți, Miercuri, Joi între orele 09:00-15:00

Totodată aveţi posibilitatea să depuneţi cererea în format electronic,
pe site-ul nostru secţiunea „Stimulente financiare”.

* Aplicația pentru depunere online este disponibilă din 11 NOIEMBRIE 2017.

DE REȚINUT!
STIMULENTUL VA FI ACORDAT DOAR PRIN VIRAMENT BANCAR!

ANUNȚ IMPORTANT!

Toți beneficiarii stimulentului pentru integrarea socială a persoanelor cu handicap, în valoare de 500 RON pe lună, care au datorii la Taxe și Impozite, vor duce chitanța (dovada plății) și certificatul de atestare fiscală la sediul din strada Constantin Mille, nr. 10, sector 1, București (zona Cercului Militar – Calea Victoriei).

Cei care au depus online vor trimite cele două documente la următoarea adresă de mail: adulticuhandicap@yahoo.com

Click pe CERERE pentru a putea să o descărcați!

CERERE TIP SOLICITARE STIMULENT FINANCIAR PENTRU PERSOANE ADULTE CU HANDICAP DIN BUCURESTI

Condiții de acordare:

• Se acordă pentru adulții cu handicap care au domiciliul stabil/reședința pe raza municipiului București;
• Certificatul de încadrare în grad de handicap este emis de către una din Comisiile de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap de la nivelul sectoarelor municipiului București;
• S-au depus toate actele doveditoare menționate anterior;
Se acordă sub rezerva achitării de către beneficiar a obligațiilor de plată față de bugetul local. (D.G.A.S.M.B. va consulta și prelucra informațiile, inclusiv datele cu caracter personal, înregistrate pe numele solicitantului, în evidențele Ministerului Finanțelor Publice – Agenția Națională de Administrare Fiscală)

NU BENEFICIAZĂ de prevederile prezentei metodologii persoanele care:

a) nu se încadrează în criteriile de eligibilitate stabilite de Metodologie;
b) au depus un dosar incomplet sau actele care fac obiectul dosarului nu sunt valabile;
c) adulţii cu handicap îngrijiţi şi protejaţi în centre rezidenţiale publice, cu excepţia centrului de tip respiro;
d) adulţii cu handicap care sunt reţinuţi sau condamnaţi definitiv la o pedeapsă privativă de libertate, pe perioada reţinerii ori detenţiei;
e) adulţii cu handicap grav sau accentuat care realizează venituri, aflaţi în îngrijirea şi protecţia asistentului personal profesionist.

Beneficiul de asistență socială are caracter LUNAR, se acordă începând cu luna următoare depunerii cererii și încetează cu luna următoare celei în care persoana cu handicap nu mai îndeplinește condițiile care au dus la stabilirea dreptului.

Documentele doveditoare, respectiv certificatul de încadrare în grad de handicap, cartea de identitate sau buletinul de identitate, extras de cont pentru persoanele adulte cu handicap/titularul cererii, actul de identitate al reprezentantului legal/tutore vor fi centralizate la nivelul Direcțiilor Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului de la nivelul sectorului unde beneficiarul figurează cu domiciliu stabil/reședința.

Având în vedere anvergura acestui proiect, cât și timpul necesar pentru ca Direcțiile Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului de sector să centralizeze documentele pentru adulții cu handicap și să transmită informațiile către Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București, implenemtarea acestui proiect intră în vigoare la două luni de la data la care a fost comunicată/adusă public la cunoștință Hotărârea Consiliul General al Municipiului București privind acordarea unui stimulent pentru integrarea socială a persoanelor adulte cu handicap.

Stimulentul rămas neîncasat de către persoana cu handicap decedată, pe luna în care a avut loc decesul, și, după caz, stimulentul cuvenit și neachitat până la deces, se plătesc soțului supraviețuitor, copiilor, părinților sau, în lipsa acestora, celorlalți moștenitori, în condițiile dreptului comun.

Direcțiile Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului de sector răspund de corectitudinea datelor transmise către Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București, respectiv a situațiilor lunare centralizatoare privind documentele ce stau la baza acordării stimulentului, depuse de către beneficiarii domiciliaţi pe raza sectorului.

Informații suplimentare se pot obține, apelând numărul: 0800.821.218

GABRIELA VRANCEANU FIREA - PRIMARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BUCURESTI

(foto: expresspress.ro)

Primăria Municipiului București, prin Direcția Generală de Asistență Socială București și Centrul pentru Tineret al Municipiului București, continuă programele de acordare a stimulentelor financiare demarate la inițiativa Primarului General, Gabriela Firea.

„Este de datoria noastră, ca autoritate locală, să-i ajutăm pe bucureșteni, atât pe cei tineri, la început de drum, cât și pe cei din categoriile vulnerabile.
Prin acordarea de stimulente financiare tinerilor căsătoriți, nou-născuților, copiilor și adulților cu dizabilități, ne-am propus să contribuim la îmbunătățirea calității vieții cetățenilor acestui oraș și să fim cât mai aproape de bucureșteni, de viața lor de zi cu zi. Până în prezent, în aproape trei luni, au fost depuse 4500 de dosare pentru acordarea stimulentului financiar pentru constituirea familiilor, 5524 de dosare complete pentru acordarea stimulentului financiar pentru nou născuți (fiind făcute plăți în valoare de aproape 9 milioane de lei) și 3761 de dosare pentru acordarea stimulentului financiar pentru copiii cu dizabilități, iar cererile pentru stimulentul privind integrarea socială a persoanelor adulte cu handicap, vor putea fi depuse, începând cu data de 13 noiembrie 2017”

Primar General, Gabriela Firea

20 thoughts on “PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BUCUREȘTI ACORDĂ 500 LEI PE LUNĂ PENTRU ORICE BUCUREȘTEAN ADULT CU HANDICAP, ÎNCEPÂND CU DATA DE 13 NOIEMBRIE 2017”

  • Sunt mama unui băiat de 37 ani cu handicap GRAV,
    care e îngrijit de mine și beneficiază de indemnizație de handicap. Eu nu am salariu pentru îngrijirea lui.
    Poate beneficia de această sumă?
    Vă mulțumesc!

    • Doamna Iulia, locuiți (cu viză de domiciliu sau flotant) în București? De ce nu mergeți la Primărie ca să vă facă formele legale de angajare ca asistent personal al fiului dvs care are grad de handicap GRAV? Aveți prea mulți bani și n-aveți nevoie de ei? Cheltuielile legate de îngrijirea fiului dvs sunt prea mici? Fiul dvs s-a îmbolnăvit recent sau așa s-a născut cu o boală foarte gravă?!? Vă pun aceste întrebări ca să am o imagine cât mai clară. Aștept răspunsurile dvs ca să vă pot sfătui.

  • Pe ce dată ne intră acest ajutor? Pentru că văd că în toate declarațiile date, se specifică că ne intră luna următoare… și eu am depus actele după data de 17 noiembrie și nu am primit nimic până acum.

    • Valentin, plățile se vor efectua, începând cu data de 28 februarie 2018 și vei primi banii retroactiv. Am o singură întrebare. Când ai depus actele online, ai uploadat (ai trimis) și extrasul de cont bancar? Vezi că la început, aplicația online de pe site PMB nu permitea încărcarea (uploadarea) respectiv trimiterea online a extrasului de cont bancar. Dacă nu l-ai trimis, poți să-l trimiți acum la adresa e-mail adulticuhandicap@yahoo.com La Subject, e bine să scrii „Completare dosar” iar în câmpul destinat mesajului, te adresezi Primăriei Municipiului București, apoi atașezi la e-mail extrasul de cont bancar în format electronic pdf sau jpg. Succes!

  • Bună ziua! Tatăl meu cu dificultăți de locomoție și purtător de canulă traheală și sondă nazo-gastrică în urma unei intervenții chirurgicale de extirpare a unei tumori maligne a limbii la data de 2.11.2017 (nu se putea alimenta singur) a fost încadrat în grad de handicap accentuat în luna decembrie, fără a beneficia și de asistent/însoțitor. Luna aceasta i s-a eliberat certificatul pe data de 6.02.2018. Mama nu a putut deschide cont în numele lui la bancă, iar când l-a adus personal pe data de 19.02.2017, banca a refuzat să-i deschidă cont, pe motiv că nu poate vorbi (limba i-a fost amputată). În seara aceleiași zile, tatăl meu a decedat.

    Întrebări: cum ar fi putut tata să beneficieze de acest stimulent fără posibilitatea deschiderii contului bancar? De ce a fost încadrat în grad de handicap acccentuat, dacă nu putea să se îngrijească singur, dacă era dus în cărucior cu roțile la Spitalul Colțea pentru radioterapie și chimioterapie (internat ambulator din lipsă de locuri…)?

    Mama, cea care l-a susținut în aceste 4 luni de chin, mai poate beneficia de acest stimulent măcar pe această lună în care a survenit decesul? Apreciez răspunsul dumneavoastră sincer!

    • Stimată Doamnă Marinescu, eu sunt blogger evanghelic și aici abordez diverse teme printre care m-am gândit să anunț și această veste bună a acordării stimulentului financiar pentru adulții cu handicap care sunt domiciliați legal sau au viză de flotant în Capitală. Inițiativa este a doamnei primar general Gabriela Firea și a fost deja aprobată de Consiliul General al Primăriei Municipiului București. Dosarele au putut fi depuse începând cu data de 13 nov. 2017 dar plățile vor începe să fie efectuate abia începând de mâine 28 februarie 2018.
      Banii sunt virați doar în conturile bancare ale adulților cu handicap, nu se pot plăti în cash (sub formă de bani lichizi/numerar).

      Îmi exprim sincerele condoleanțe și mă îndurerează trecerea în veșnicie a tatălui dvs. Este o tragedie care nu se poate exprima în cuvinte și îmi pare foarte rău pentru dânsul. Dumnezeu să vă mângâie și să vă aline durerea și suferința!

      Din cele relatate de dvs, trag concluzia că evenimentele s-au derulat foarte rapid. Se pare că starea de sănătate a tatălui dvs era atât de gravă încât timpul necesar derulării tuturor procedurilor a fost extrem de scurt. Sunt convins că dacă tatăl dvs ar fi rezistat, această problemă ar fi fost soluționată favorabil chiar dacă probabil ar fi necesitat mai mult timp.

      Eu cred că în cazul tatălui dvs au fost două probleme:
      1) Depunerea destul de întârziată a dosarului pentru obținerea certificatului de încadrare într-un grad de handicap. Era bine dacă reușeați să depuneți actele la Comisie chiar în nov.2017 dar probabil că dvs le-ați depus la Comisie abia în ian.2018. Altfel nu-mi explic de ce vi s-a eliberat certificatul abia în febr.2018 în ultimele zile de viață ale tatălui dumneavoastră.
      2) Chiar dacă obțineați Certificatul în ian.2018 ați fi avut o altă problemă destul de dificilă. Ar fi trebuit să dați în judecată Banca respectivă care v-a refuzat deschiderea unui cont bancar dar acest proces ar fi costat bani și mai ales TIMP pe care dvs nu-l mai aveați. Nu sunt jurist dar în opinia mea, Banca a comis abuz sau neglijență în serviciu pentru că TATĂL DVS AVEA DISCERNĂMÂNTUL NECESAR PENTRU A SE ÎNGRIJI DE INTERESELE SALE, NU ERA ALIENAT ȘI NU ERA DEBIL MINTAL! (vezi art.164 Cod Civil). Simplul fapt că dânsul avea limba amputată NU IMPUNEA DECLANȘAREA PROCEDURII DE PUNERE SUB INTERDICȚIE JUDECĂTOREASCĂ (adică dvs să trebuiască să depuneți cerere în Instanță pentru ca judecătorul să aprobe să fiți tutorele tatălui dvs și să încasați pensia dumnealui și toate drepturile care i se cuveneau în mod legal. Simplul fapt că ai limba amputată, NU ÎNSEAMNĂ CĂ N-AI DISCERNĂMÂNT, NU ÎNSEAMNĂ CĂ EȘTI ALIENAT SAU DEBIL MINTAL! Asta e opinia mea dar nu sunt jurist, de aceea vă recomand să apelați la un avocat și să acționați în judecată Banca respectivă pentru că a refuzat să vă deschidă un cont bancar pe numele tatălui dvs. Eu cred că trebuie să cereți DAUNE MORALE ȘI MATERIALE dar cel mai bine este să consultați un avocat care vă poate ajuta în acest sens. Vă aduc aminte cu amărăciune că trăim în România adică în „țara tuturor posibilităților” și nu mă mir că ați avut de suferit și iată cu ce probleme deosebite v-ați confruntat. Îmi pare foarte rău pentru dumneavoastră că ați trecut printr-o asemenea mizerie absolut inadmisibilă într-o țară europeană civilizată. Este regretabil și condamnabil!

      V-aș fi ajutat cu dragă inimă dacă aș fi fost avocat, aș fi preluat cu plăcere cazul dvs și aș fi mers până în pânzele albe ca să vi se facă dreptate.
      Vă doresc mult succes și mai ales răbdare și putere! Dumnezeu să vă dea binecuvântare și izbândă! Țineți-mă la curent! M-aș bucura să reușiți!

  • Bună ziua! Și a trecut și marea zi anunțată cu mult fast (28 februarie 2018) dar zi neagră pentru mulți dintre acești beneficiari. De ce? Pentru că nu s-a dat nici măcar un ban însă s-au dat speranțe false!

    • Gabi, n-a spus nimeni că în ziua de 28 februarie 2018 se dau toți banii odată la toți adulții cu handicap grav domiciliați în București. Am scris într-un comentariu că plățile (nu toate odată ci PE RÂND, într-o anumită ordine) vor fi efectuate începând cu data de 28 februarie 2018. Ai puțină răbdare și nu te antepronunța așa cum a făcut președintele Iohannis înainte de a citi Raportul Ministrului Justiției. De ce te grăbești să tragi concluzii pripite? Dacă doamna primar general Gabriela Firea se va ține de cuvânt și dacă adulții cu handicap din București își vor primi banii, îți vei cere scuze public, aici, pe blogul meu?!?

      • Scuze? Pt ce aceste scuze? Pt haosul creat, pt proasta organizare? Nu puteau cere de la bun început un certificat fiscal și atunci mulți ar fi știut că sunt datornici fiscului? De ce unii dintre ei au aflat abia acum că au mici restanțe către fisc și li s-a spus că dacă vor plăti aceste restanțe, nu-și vor mai primi banii din noiembrie de când au depus dosarul, ci abia din aprilie, dați pe luna martie? Nu mi se pare corect ca aceștia, printre care și eu, să aflu azi că am o restanță de 200 lei, am dat fuga s-o plătesc, ca apoi să mi se transmită ce li s-au transmis și celorlalți datornici. Adică dosarul pe masa lor e din noiembrie 2017, îmi plătesc datoria azi dar voi primi prima plată de 500 lei abia în aprilie, exact ca și unul ce-și depune dosarul azi sau mâine. De ce unora care n-au avut extrasul de cont li s-a cerut azi să-l depună săptămâna viitoare și vor primi suma retroactivă (1500 lei) iar eu îmi plătesc restanța azi și-mi spune că voi primi doar 500 lei abia în aprilie? E discriminare totală, un haos, o debandadă.

        Nu-mi cer scuze, să-și ceară ei pt că n-au fost în stare să ne ceară de la bun început acest certificat fiscal. Așa cum am plătit azi 200 lei, îi puteam plăti atunci, dar n-am știut de această datorie, asta pt că-mi place să fiu un bun cetățean cu plățile la zi.

        • Gabi, dacă dorești să verifici online dacă ai vreo datorie către statul român, poți să intri pe linkul de mai jos, ca să-ți faci cont pe site ANAF:

          https://www.anaf.ro/InregPersFizicePublic/formularInregistrare.jsp

          Eu mi-am plătit online impozitele chiar din primele zile ale acestui an ca să scap de grijă și să n-am probleme. Îți recomand să faci și tu ca mine. Plătesc de la începutul anului ca nu cumva să uit (se poate întâmpla, suntem oameni, nu le putem ține minte pe toate)

          Te anunț că o prietenă de-a mea (are gradul II de handicap) a primit chiar vineri 2 martie 2018 suma de 1500 lei virați în contul ei bancar, reprezentând stimulentul financiar pe ultimele luni. Deci iată că DOAMNA PRIMAR GENERAL GABI FIREA A FOST DE CUVÂNT ȘI ȘI-A RESPECTAT PROMISIUNEA, n-a fost o minciună sau o speranță falsă așa cum ai scris în primul tău comentariu. Nu a fost o zi neagră ci a fost o zi foarte plăcută pentru prietena mea care s-a bucurat mult pentru cei 1500 lei.

          Poți să te adresezi online printr-o Petiție către Primăria Municipiului București ca să rogi să se reanalizeze dosarul tău și să-ți aprobe cei 1500 lei retroactiv, intră pe linkul de mai jos:

          http://www.pmb.ro/contact/petitie/petitie.php

          Nu mai bombăni și nu mai critica pentru că doamna primar general Gabi Firea are un suflet bun, este un om de cuvânt, are demnitate, are onoare și este un bun primar general care merită tot respectul nostru. Domnul s-o binecuvânteze!

  • Ca să nu mai „bombăn” atâta, spre știința ta, află că nu am știut de acei 200 lei… greșeala celor de la indemnizații copil a trebuit acum să o suport eu. Abia vineri am aflat că dosarul meu nu-i eligibil pt că figurez cu restanțe la ANAF. Ducându-mă acolo, mi s-a spus că am de dat înapoi această sumă pentru indemnizație copil. Am plătit-o pe loc fără a sta la discuții, urmând ca azi să mă duc peste cei de la plăți indemnizații. Greșeala aparține ambelor instituții. Era normal să fi fost înștiințați de către cei de la indemnizații, iar primăria ar fi fost de asemenea normal să ne fi adus la cunoștință celor datornici acest lucru printr-un telefon, d-aia au avut numerele noastre de telefon, printr-o înștiințare poștală, dar nu ții dosarul pe masă atâtea luni, apoi să sun și să mi se transmită „dosarul nu este eligilibil; aveți datorii la ANAF”. Așa că nu bombăn fără motiv…
    Și câți bieții nu vor fi în situația mea, câți s-or ști la zi cu dările și se izbesc de o greșeală de care habar n-au avut, timp de 3 ani!!!

  • DE CE SECTORULUI 3 ÎNCĂ NU I-AU FOST ACORDAȚI ACEȘTI 1500 LEI, IAR CELORLALTE SECTOARE, DA? INTERESANT, SUNTEM OARE CEL MAI BOGAT SECTOR? MULȚUMESC

  • Bună ziua! Mă numesc Zadarojnea Traian Aurel și am depus pe data de 15.11.2017 cerere pentru stimulent online și pe data de 05.03.2018 am atașat și extrasul de cont care l-am omis pe 15.11.2017.

    Aș vrea să știu când mi se va acorda stimulentul pe cardul bancar?
    Aș vrea să-mi trimiteți mesaj pe nr. de tel. 0768.296.556

    • @ Traian Aurel Zadarojnea

      Sunt blogger evanghelic și aici doar am anunțat această știre referitoare la acordarea stimulentului financiar lunar pentru adulții cu handicap care au viză de domiciliu sau de flotant în București.

      Plățile au început să se efectueze începând cu data de 28 februarie 2018 dar sunt mii de dosare și mai durează până când oamenii vor primi banii.
      O prietenă de familie a primit deja 1500 lei retroactiv (adică pe ultimele 3 luni) dar alți prieteni sau cunoscuți de-ai mei cu handicap NU AU PRIMIT ÎNCĂ BANII. Nu știu care este criteriul prioritar, dacă banii se dau în ordinea cronologică a depunerii dosarelor sau în ordinea alfabetică a numelui pacienților cu grad de handicap. Nu cunosc metodologia.

      Există un număr de telefon 0800.821.218 special înființat de Primăria Municipiului București (Dispecerat Social) dar linia telefonică este blocată sau permanent ocupată din cauza numărului mare de cetățeni care sună fără încetare, fiind nerăbdători să-și primească banii atât de necesari.

      Ar mai fi posibilitatea trimiterii unei petiții online pentru cei care au calculator, laptop, tabletă sau smartphone. Evident, este nevoie de o conexiune de internet și mai este necesară și un pic de experiență în spațiul virtual online:

      http://www.pmb.ro/contact/petitie/petitie.php

    • Daniel, există un număr de telefon special 0800.821.218 înființat de Primăria Municipiului București:

      Din nefericire, această linie telefonică este aproape blocată pentru că sunt sute de oameni care sună simultan ca să se intereseze care este stadiul dosarului dumnealor cu privire la obținerea stimulentului pentru adulții cu handicap din București. Eu zic să suni totuși, poate vei reuși să contactezi pe cineva.

      Ar mai fi posibilitatea să faci petiție online dacă ai calculator, laptop, tabletă sau smartphone. Evident, ai nevoie de o conexiune de internet și trebuie să te și pricepi un pic:

      http://www.pmb.ro/contact/petitie/petitie.php

  • Și eu am depus cererea în noiembrie 2017 și nu am primit nici un ban. Am fost luna trecută să văd ce se întâmplă și mi-au spus că poate am vreo datorie.
    Am scos și certificatul fiscal și n-am nici o datorie.
    Am dus certificatul fiscal și mi s-a spus că la sfârșitul lunii martie,
    voi primi banii dar nici în ziua de azi 03.04.2018 nu am primit nici un ban. Este pur și simplu o bătaie de joc!

    • Gina, eu am cel puțin patru prieteni sau cunoștințe care au depus online actele în luna noiembrie 2017 ca și tine. Unii dintre ei au primit în martie 2018 toată suma de 1500 lei retroactiv (pentru decembrie 2017, ianuarie și februarie 2018) în timp ce alții au primit în martie 2018 doar 500 lei pentru februarie 2018 deoarece aveau diverse datorii către bugetul statului (ANAF) și habar n-aveau. Ori au uitat să-și plătească impozitul pe casă sau teren (pe anul trecut sau pe anul acesta) ori aveau o amendă sau chiar mai multe neplătite.

      În cazul tău, dacă zici că n-ai nicio datorie față de stat și dacă acest lucru este confirmat de certificatul de atestare fiscală, înseamnă că există o eroare undeva în baza de date a DGASMB. Sunt sigur că această eroare nu este intenționată, n-are nimeni nimic cu tine, cine nu muncește, nu greșește! Sper că și cazul tău va fi soluționat favorabil.

      Unde ai fost luna trecută ca să vezi ce se întâmplă?
      Poți să-mi spui la ce sediu DGASMB ai fost?

      Dacă ar fi fost o bătaie de joc sau o vrăjeală din partea PMB, te asigur că NIMENI n-ar fi pupat niciun ban dar încă o dată subliniez că patru cunoștințe de-ale mele AU PRIMIT BANII adică stimulentul financiar de 500 lei/lună acordat pentru adulții cu handicap domiciliați în municipiul București.

      În concluzie, doamna primar general Gabi Firea S-A ȚINUT DE PROMISIUNE ȘI ESTE UN OM DE CUVÂNT!!! Te rog să reții un aspect important. Problemele care au apărut de-a lungul timpului se datorează funcționarilor din Primăriile de Sector deci nu sunt de vină cei din PMB.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

REGULI OBLIGATORII PENTRU POSTAREA COMENTARIILOR PE BLOGUL LUI TOMIS THE CAT:
Vă rugăm să comentaţi la obiect, referindu-vă strict la conţinutul prezentat în articol. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene sau “epitete”, atacurile de orice fel la persoana autorului articolului, afişarea de anunţuri publicitare sau linkuri prin care sunt promovate ateismul, satanismul, anticreştinismul, rasismul, fascismul, comunismul, precum şi jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori care au scris un comentariu, se vor sancţiona drastic prin cenzurarea parţială a comentariului, ştergerea integrală a comentariului sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului celui care şi-a permis să încalce acest Regulament.

Blogul lui Tomis the Cat nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora, revenind, integral, autorului comentariului.
error: Content is protected !!