PARIUL LUI PASCAL
TITU MAIORESCU - EU NU VOI PERMITE CA ULITA SA NE FACA LEGI
UN POPOR CARE ALEGE POLITICIENI CORUPTI SI TRADATORI NU ESTE VICTIMA CI COMPLICE - GEORGE ORWELL
previous arrow
next arrow
Slider

PARLAMENTUL ROMÂNIEI A RESPINS DEFINITIV PARTENERIATELE CIVILE ÎNTRE PERSOANELE DE ACELAȘI SEX

ARTIFICII 1ARTIFICII 2ARTIFICII 3ARTIFICII 10ARTIFICII 10ARTIFICII 10

MIERCURI 9 DECEMBRIE 2015 – O ZI ISTORICĂ PENTRU ROMÂNIA
pentru că Parlamentul României (prin forul său decizional, Camera Deputaților) A RESPINS DEFINITIV proiectul de lege privind “parteneriatele civile”,
cu o majoritate covârșitoare. Proiectul de lege, inițiat în aprilie 2015 de către deputatul Remus-Florinel Cernea, prevedea posibilitatea legalizării unei forme de căsătorie civilă, între persoane de același sex.

A fost a doua oară când Parlamentul s-a confruntat cu o astfel de cerere,
după cea din 2013, și aceea respinsă.

În plen, inițiatorul legii, deputatul Remus-Florinel Cernea, a argumentat
că legea ar fi utilă pentru că “niciun cetățean nu trebuie să fie discriminat”,
iar parteneriatul civil “este o formă de recunoaștere a uniunilor celor care
nu se căsătoresc, deopotrivă cupluri formate din persoane de sex diferit
sau din persoane de același sex”.

Răspunsul a venit prompt, din partea deputatului Ovidiu-Cristian Iane,
deputat PSD și fost coleg cu Remus-Florinel Cernea la Partidul Verde.

DEPUTATUL OVIDIU CRISTIAN IANE - PARLAMENTUL ROMANIEI

Acesta a afirmat că acest demers ar putea fi folosit drept unealtă pentru alte demersuri privind persoanele de același sex, inclusiv căsătoriile homosexuale
și adopțiile de copii de către aceștia.

“Voiam să vă spun, stimați colegi, că faptul că susținem drepturile LGBT
– și sunt țări care în Europa susțin aceste drepturi, evident – nu înseamnă neapărat că trebuie să susținem și parteneriatul civil, pentru că până la urmă aceste drepturi și libertăți sunt și în funcție de tipul de societate în care trăim, iar la noi, aici, există o societate care are un alt grad de moralitate, în special religioasă.

Acum, pe de altă parte, în ceea ce privește acest demers, ca să zic așa,
ar putea fi precursorul unor alte demersuri la fel de periculoase care, sincer, crează o societate în care eu nu vreau să-mi cresc copiii. Și anume, ce poate să urmeze? Poate să urmeze adopția, ulterior, nu? Poate să urmeze orice altă formă care în Vest, în Occident este foarte bine, să zic așa, promovată.
Și unele țări chiar au adoptat aceste modificări de concepte morale.

Ori, eu nu vreau să trăiesc într-o societate în care un copil… să nu aibă înțelesul cuvântului de MAMĂ și TATĂ în adevăratul sens al cuvântului,
pe care eu îl cunosc de când sunt mic”, a spus deputatul Iane.

Mai mult, acesta a afirmat că dacă Parlamentul ar fi adoptat propunerea lui Remus Cernea privind definirea delfinilor ca persoane non-umane, atunci ar fi existat și propunerea de căsătorie între un om și un astfel de animal.

“Și ca să închei, ca să închei, mulțumesc, domnule președinte, dacă am fi trecut, mi-aduc aminte de o altă inițiativă – cu delfinul persoană non-umană, dacă am fi trecut această inițiativă, am fi asistat probabil, și cu acest parteneriat civil, la o căsătorie, în viitorul apropiat, între o persoană de sex oricare și un delfin”, a spus deputatul Iane.

Reamintim că la sfârșitul lunii noiembrie, în Monitorul Oficial al României,
a apărut un proiect de lege constituțională ce definește căsătoria ca fiind
o uniune liber consimțită între un bărbat și o femeie. Inițiativa constituțională urmărește modificarea articolului 48, alineat 1 din Constituția României.
Astfel, din „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între soți,
pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor.”, noul articol constituțional
se va transforma în „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită
între un bărbat și o femeie, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor.”

Comitetul de Inițiativă pentru revizuirea articolului 48, alineatul 1, este format din 16 persoane, dintre care amintim: artiștii Tudor Sișu și Vlad Miriță, Nadia (soția lui Felix Tătaru), filozoful Sorin Lavric, doctorul Pavel Chirilă, Mihai Gheorghiu, directorul adjunct al Muzeului Țăranului Român dar și părintele Constantin Necula, consilier al mitropolitului Ardealului.

SURSA:

http://www.activenews.ro/stiri-politic/Parlamentul-a-RESPINS-legea-parteneriatelor-homosexuale.-Deputat-PSD-Daca-s-ar-fi-adoptat-initiativa-cu-delfinul-persoana-non-umana-cineva-ar-fi-propus-legalizarea-casatoriei-intre-o-persoana-si-un-delfin-127989

PARLAMENTUL ROMANIEI - CAMERA DEPUTATILOR

1 thought on “PARLAMENTUL ROMÂNIEI A RESPINS DEFINITIV PARTENERIATELE CIVILE ÎNTRE PERSOANELE DE ACELAȘI SEX”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

REGULI OBLIGATORII PENTRU POSTARE COMENTARII PE BLOGUL LUI TOMIS THE CAT:

Vă rugăm să comentaţi la obiect, referindu-vă strict la conţinutul prezentat în articol. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene sau “epitete”, atacurile de orice fel la persoana autorului articolului, afişarea de anunţuri publicitare sau linkuri prin care sunt promovate ateismul, satanismul, anticreştinismul, rasismul, fascismul, comunismul, precum şi jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori care au scris un comentariu, se vor sancţiona drastic prin cenzurarea parţială a comentariului, ştergerea integrală a comentariului sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului celui care şi-a permis să încalce acest Regulament.

Blogul lui Tomis the Cat nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora, revenind, integral, autorului comentariului.
error: Content is protected !!