Duminică 5 decembrie 2010 am avut plăcerea să particip împreună cu soţia mea la o superbă sărbătoare prilejuită de apropierea zilei naşterii Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Le datorăm acest lucru unor scumpi şi iubiţi slujitori ai lui Dumnezeu care ne-au încântat prin dăruirea cu care au înălţat imnuri de slavă către Cer ! Mă refer la corul “CON SPIRITO” – CLUJ NAPOCA şi la corul “IN EXCELSIS” – BUCUREŞTI. Cele două coruri s-au reunit şi au adus Domnului o frumoasă jertfă a inimilor ! Ce minunat este când copiii lui Dumnezeu se unesc în acelaşi duh de închinare ! Am văzut în aceşti tineri ceva strălucitor care îmi aminteşte de prezenţa Sfântului Duh ! A fost o onoare pentru mine să-i ascult şi m-am rugat pentru ei în timp ce înălţau jertfa lor către Domnul ! Mă voi ruga pentru ei şi în continuare şi sper ca lucrarea şi slujirea lor să fie duse mai departe pentru proclamarea Evangheliei şi pentru gloria lui Dumnezeu !
De asemenea, le mulţumim din toată inima celor doi dirijori KENNETH TUCKER şi EMANUEL BĂLĂCEANU şi dorim ca bunul Dumnezeu să-i binecuvânteze pentru toată slujirea, credinţa şi dragostea lor !
Kenneth Tucker a condus corul cu o seară înainte (4 decembrie 2010) la Biserica Baptistă Golgota iar pe tânărul dirijor Emanuel Bălăceanu îl veţi putea vedea în Biserica Luterană chiar în imaginile de mai jos.
Superba Biserică Luterană a fost neîncăpătoare şi unii oameni mai în vârstă şi-au adus scaune ca să poată să participe la acest concert vocal-simfonic excepţional ! Bineînţeles că deşi am venit cu o jumătate de oră înaintea începerii concertului, nu am mai prins niciun loc şi am stat în picioare o oră şi jumătate. Cu toate acestea, vă asigur că nu am simţit deloc trecerea timpului şi vă mărturisesc că toată fiinţa mea s-a înălţat către Dumnezeu în acele momente binecuvântate ! Acolo nu a fost vorba doar de nişte corişti evanghelici care au interpretat o partitură foarte dificilă compusă de Handel. Am văzut o trăire deosebit de intensă, ceva cu totul special, greu de exprimat în cuvinte, o atmosferă de profundă închinare şi respect faţă de Dumnezeu, credinţă, foarte multă credinţă a acestor tineri dăruiţi de Domnul cu vocile lor superbe. Este fascinant să vezi nişte tineri care şi-au încredinţat viaţa întru mărturisirea şi slujirea Sfintei Evanghelii a Domnului nostru Iisus Hristos !
De asemenea, un farmec deosebit au avut şi cei patru solişti vocali adică o soprană, o mezzosoprană, un tenor şi un bas. I-am ascultat cu drag şi i-aş mai asculta oricând pentru că ne-au dăruit o muzică pentru sufletul nostru, o muzică înălţătoare prin care ne putem apropia mai mult de Dumnezeu.
Este vorba de tânăra soprană ANA CEBOTARI, mezzosoprana ANTONELA BÂRNAT, tenorul NICOLAE SIMONOV şi basul VEACESLAV VULPE. Adică patru voci de aur, patru prezenţe deosebite care au avut o contribuţie remarcantă la frumuseţea acelei seri de neuitat.
M-am gândit la cei care nu aţi putut participa la acea manifestare a închinării sincere în duh şi în adevăr. Vă invit să vizionaţi materialele video de mai jos ca să vedeţi şi voi ce aţi pierdut. Pentru calitatea imaginii şi a sunetului, se cuvine să-i mulţumim cu toţii, unui tânăr domn numit PAUL ION, care a avut bunătatea să imortalizeze acele momente unice şi a efectuat o filmare superbă fără să aibă nicio pretenţie materială pentru slujba sa. Dumnezeu să-l răsplătească şi să-l binecuvânteze pentru toată jertfa sa !
Iar acum voi lăsa imaginile să grăiască şi vă doresc tuturor ca naşterea lui Hristos să vă fie de folos ! Crăciun fericit împreună cu cei dragi !
Fiţi binecuvântaţi!
CLICK PE LINK-TITLUL COLOR DE MAI JOS CA SĂ CITEŞTI DESPRE VALOAREA ŞI SEMNIFICAŢIA NAŞTERII DOMNULUI ŞI MÂNTUITORULUI NOSTRU IISUS HRISTOS :
TE MĂRIM ACUM, ISUSE,
ȘI-AL TĂU NUME ÎL CÂNTĂM
TU EȘTI MAI PRESUS DE TOATE,
SLAVĂ, SLAVĂ, ȚIE-ȚI DĂM !
NUME SFÂNT ȘI DUIOS
NUME PLIN DE HAR NESPUS
NUME-ALES ȘI FRUMOS
NUME DRAG, ISUS HRISTOS !