previous arrow
next arrow
Slider

CE FACI PENTRU TINE, PIERE ODATĂ CU TINE. CE FACI PENTRU ALȚII... RĂMÂNE!

ÎN FEBRUARIE 2021 VOR FI VACCINAȚI DOAR VÂRSTNICII, BOLNAVII CRONICI, CEI CU DIZABILITĂȚI ȘI CEI CARE LOCUIESC CU EI, IMUNODEPRIMAȚII ȘI CEI FĂRĂ ADĂPOST.

BATRANII, PERSOANELE CU DIZABILITATI SI INSOTITORII ACESTORA VOR AVEA PRIORITATE LA VACCINARE IN FEBRUARIE 2021

(foto: obiectivdesuceava.ro)

În luna februarie 2021, DOAR vârstnicii, cei cu boli cronice, persoanele cu dizabilități și cele cu imunitatea scăzută, precum și cei care îi îngrijesc sau locuiesc cu aceştia se vor putea programa la vaccinare, a declarat sâmbătă ministrul sănătății, Vlad Voiculescu, în condițiile în care autoritățile deja au amânat programările pentru câteva zeci de mii de persoane, din cauza lipsei vaccinurilor.

Schimbăm strategia de vaccinare ca să avem mai puțini oameni în spitale. 85% din decese sunt înregistrate la persoanele peste 65 de ani. De aceea, programările noi din luna februarie 2021 vor fi deschise NUMAI pentru categoriile la risc:

– persoanele peste 65 de ani
– bolnavii cronici
– persoanele cu grad de handicap, imobilizate, imunodeprimate, însoțitorii lor și cele care locuiesc în același domiciliu
– persoanele fără adăpost


Persoanele deja programate se vor vaccina conform planificării. Lucrătorii din domenii esențiale nu vor putea face programări noi pe durata lunii februarie 2021”

Ministrul a precizat că persoanele care au fost programate sau reprogramate rămân în sistem, în schimb, pe parcursul lunii februarie 2021 programările noi se vor face doar la categoriile menţionate.

SURSA:
https://www.satumarenews.ro/index.php/sanatate/item/15479-ministrul-sanatatii-anunta-ca-se-schimba-strategia-de-vaccinare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

REGULI OBLIGATORII PENTRU POSTAREA COMENTARIILOR PE BLOGUL LUI TOMIS THE CAT:

Vă rugăm să comentaţi la obiect, referindu-vă strict la conţinutul prezentat în articol. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene sau “epitete”, atacurile de orice fel la persoana autorului articolului, afişarea de anunţuri publicitare sau linkuri prin care sunt promovate ateismul, satanismul, anticreştinismul, rasismul, fascismul, comunismul, precum şi jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori care au scris un comentariu, se vor sancţiona drastic prin cenzurarea parţială a comentariului, ştergerea integrală a comentariului sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului celui care şi-a permis să încalce acest Regulament.

Blogul lui Tomis the Cat nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora, revenind, integral, autorului comentariului.
error: Content is protected !!