previous arrow
next arrow
Slider

CE FACI PENTRU TINE, PIERE ODATĂ CU TINE. CE FACI PENTRU ALȚII... RĂMÂNE!

EDUCAȚIE SEXUALĂ DE LA 0 LA 4 ANI. CREȘTINII ROMÂNI DORM ÎN CONTINUARE. S-AU TREZIT DOAR UNII DINTRE EI. ALȚII NU SE VOR TREZI NICIODATĂ!

IOSIF NATANAEL BARNA - CANDIDAT PENTRU FUNCTIA DE SENATOR DE ALBA - ALIANTA RENASTEREA NATIONALA

Educație sexuală de la 0 la 4 ani. Creștinii români dorm în continuare. Cazul Bodnariu n-a fost îndeajuns să-i trezească la realitate. S-au trezit doar unii dintre ei. Alții nu s-au trezit nici după eșecul Referendumului pentru familie și este improbabil că se vor trezi vreodată. Anii trec și în tot acest timp, revoluția sexuală, pusă pe tarabă încă de acum o sută de ani în creuzetul Școlii de la Frankfurt, își vede de treaba ei. Până mai ieri, „programatorii sociali” ai lumii noi se insinuau pe dedesubt în mințile noastre. Astăzi încep s-o facă pe față, iar creștinii vor înțelege în curând din plin ce-a vrut să spună C.S. Lewis, încă din vremea celui de-al doilea război mondial, când și-a ales ca motto pentru primul capitol din cartea sa „Desființarea omului”, aceste cuvinte:

„Astfel, trimise poruncă să ucidă. Și pruncii au fost dați de-ndată morții.

Când domnul avocat Petre Costea le-a atras atenția creștinilor evanghelici să deschidă bine ochii când vor merge la vot, unii dintre ei s-au simțit extraordinar de jigniți. N-au înțeles că, în fapt, „străjerul” anunța pericolul la fel cum C.S. Lewis îl anticipa într-un alt mod încă de acum 80 de ani. Ei bine, creștinii vor începe în curând să culeagă ce au semănat. Dacă nici acum nu văd ce-au făcut, acești așa ziși “creștini” care au validat prin votul lor niște partide politice care ne calcă în picioare identitatea, atunci cred că trebuie să începem să ne separăm lucrurile. Între noi, creștinii, de bună seamă. Dacă unii încă mai trăiesc cu impresia că se pot numi creștini și că POT SLUJI LA DOI STĂPÂNI, atunci ar trebui pur și simplu să întrerupem orice fel de legătură cu oamenii aceștia, indiferent de poziția lor socială. Abureala cu “toleranța creștină” este pentru naivi, nu pentru cei care au citit măcar o dată în viața lor cum au procedat primii creștini cu cei care jucau la două capete.

Mă interesează, așadar, CE FACEM NOI, cei care pretindem că ne asumăm o identitate creștină. Dacă am ajuns să fim o minoritate creștină într-o țară majoritar creștină (știu că e o contradicție în termeni dar tocmai asta e problema cu care ne confruntăm) atunci să facem bine să ne identificăm „rămășița”. Să știm în clar cu cine defilăm! Separarea creștinilor în culte, confesiuni și alte forme de manifestare a devenit deja irelevantă. Trebuie să ne limpezim, pornind de la alte criterii decât cele confesionale. Să ne uităm în jur, să-i identificăm pe cei care înțeleg ce se întâmplă și să ne adunăm în jurul acelor valori care transcend diferențele confesionale. PENTRU CĂ ATACUL ESTE ÎMPOTRIVA TUTUROR! Începând cu ortodocșii – mai ales cu ei – și terminând cu cine vreți dvs. Dacă nu vom ști să facem acest lucru, nici măcar atunci când e în joc viitorul copiilor noștri, mă tem că o vom face oricum atunci când vom fi nevoiți să coborâm din nou în catacombe.

Notă: Atât cazul Bodnariu cât și Referendumul pentru familie au demonstrat în clar exact ceea ce îmi spunea un prieten, preot ortodox, mai zilele trecute: „N-ai văzut că problemele de viață, cele esențiale ale Evangheliei, nu au confesiune? E foarte curios că cele care ne separă, nu sunt problemele concrete ale vieții, ci subțirimile minții, raționamentele și teoriile despre ceea ce nu putem cuprinde cu simțurile.”

La pagina 15 a acestui document se menționează următoarele:
“În acest document, în mod intenționat, s-a decis promovarea unei abordări în care educația sexuală începe de la naștere.”

AUTOR: IOSIF NATANAEL BARNA (ARN)

SURSA:
https://www.facebook.com/AliantaRenastereaNationala/posts/240662847592971

SEMNAȚI PETIȚIA “ACORDUL PĂRINȚILOR PENTRU ORELE DE EDUCAȚIE SEXUALĂ ESTE ESENȚIAL!”

Alătură-te ALIANȚEI RENAȘTEREA NAȚIONALĂ!

Alocă câteva secunde pentru a completa formularul de contact:
https://aliantarenastereanationala.ro/contact

Tagged with:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

REGULI OBLIGATORII PENTRU POSTAREA COMENTARIILOR PE BLOGUL LUI TOMIS THE CAT:

Vă rugăm să comentaţi la obiect, referindu-vă strict la conţinutul prezentat în articol. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene sau “epitete”, atacurile de orice fel la persoana autorului articolului, afişarea de anunţuri publicitare sau linkuri prin care sunt promovate ateismul, satanismul, anticreştinismul, rasismul, fascismul, comunismul, precum şi jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori care au scris un comentariu, se vor sancţiona drastic prin cenzurarea parţială a comentariului, ştergerea integrală a comentariului sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului celui care şi-a permis să încalce acest Regulament.

Blogul lui Tomis the Cat nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora, revenind, integral, autorului comentariului.
error: Content is protected !!