previous arrow
next arrow
Slider

CE FACI PENTRU TINE, PIERE ODATĂ CU TINE. CE FACI PENTRU ALȚII... RĂMÂNE!

C.S. LEWIS – ÎNCĂPĂŢÂNAŢII SOLDAŢI DE PLUMB. DOUĂ OBSERVAȚII.

Aş dori să evoc memoria regretatului poet şi blogger evanghelic IONATAN PIROŞCA care prin dăruirea şi bunătatea sa, a permis accesul publicului internaut la o lucrare de referinţă a marelui apologet CLIVE STAPLES LEWIS (1898-1963) o lucrare excepţională numită MERE CHRISTIANITY (CREŞTINISM PUR ŞI SIMPLU) Am considerat că este de datoria mea morală să preiau acest material de pe Internet şi să-l public pe blogul meu, deoarece POPORUL ROMÂN TREBUIE SĂ CITEASCĂ ACEASTĂ CARTE EXCEPŢIONALĂ ce nu trebuie să lipsească din casele românilor ! Poporul român trebuie să respingă cu fermitate toate non-valorile şi trebuie să contracareze fenomenele de degradare valorică care iau o amploare din ce în ce mai mare, telenovelizând, manelizând şi ferentarizând din ce în ce mai mult spaţiul cultural şi spiritual al României ! Trebuie să contribuim fiecare dintre noi la purificarea şi la valorizarea societăţii româneşti, în această direcţie, încadrându-se şi decizia mea de a-l face cunoscut, românilor, pe un om extraordinar care a avut neşansa să treacă în veşnicie EXACT în ziua asasinării preşedintelui american Kennedy (22 noiembrie 1963), moartea lui fiind umbrită din nefericire de acel eveniment cu puternice rezonanţe mediatice !
Ziarele s-au vândut mult mai bine dacă au scris despre moartea lui Kennedy, decât dacă ar fi scris mai mult despre moartea şi mai ales despre opera reputatului profesor universitar C.S. LEWIS !

Domnul să mângâie familia îndurerată a lui Ionatan Piroşca care a trecut în veşnicie la numai 52 de ani. Mulţumim, Ionatan, pentru tot ce ai făcut pentru proclamarea Evangheliei. Să ne revedem cu bine în Împărăţia lui Dumnezeu!

CARTEA “CREŞTINISM PUR ŞI SIMPLU” – C.S. LEWIS, POATE FI CUMPĂRATĂ AICI LA EDITURA HUMANITAS !

De la data când a fost prima dată publicată (1941) şi până astăzi, cartea aceasta s-a vândut în multe exemplare şi le-a slujit multor intelectuali drept călăuză pentru întoarcerea la o credinţă vie şi mântuitoare în Dumnezeu. Citiţi-o şi nu veţi regreta !

ÎNCĂPĂŢÂNAŢII SOLDAŢI DE PLUMB

Fiul lui Dumnezeu a devenit om ca să le dea oamenilor capacitatea să devină fii ai lui Dumnezeu. Noi nu ştim — sau cel puţin eu nu ştiu — ce s-ar fi întîmplat dacă rasa umană nu s-ar ii răzvrătit împotriva lui Dumnezeu şi nu s-ar fi alăturat duşmanului. Poate că orice om ar fi fost „în Cristos”, ar fi fost părtaş vieţii Fiului lui Dumnezeu, din momentul naşterii. Poate că Bios sau viaţa naturală ar fi fost absorbită de îndată în Zoe, viaţa necreată, şi acesta ar fi fost cursul normal. Dar toate acestea sînt doar presupuneri. Noi sîntem preocupaţi de modul în care se desfăşoară lucrurile acum.
Starea actuală a lucrurilor este următoarea: Cele două feluri de viaţă nu numai că sînt diferite (ele au fost dintotdeauna astfel), ci sînt şi opuse. Viaţa naturală din fiecare dintre noi este ceva egocentric, ea vrea să fie răsfăţată şi admirată, să profite de alte vieţi, să exploateze întregul univers. Şi lucrul pe care-1 vrea în mod deosebit este să fie lăsată singură: să fie ţinută la distanţă de orice este mai bun, mai puternic sau superior, de orice care ar putea-o face să se simtă mică. îi este teamă de lumina şi aerul lumii spirituale, la fel cum oamenilor care au fost crescuţi în mizerie le este teamă să facă baie. Pe undeva are dreptate. Ştie că dacă o pătrunde lumina spirituală, atunci tot egocentrismul şi toată încăpăţînarea trebuie să fie ucise, şi ea este gata să lupte cu înverşunare ca să evite acest lucru.
V-aţi gîndit vreodată, cînd aţi fost copii, cît de amuzant ar fi dacă jucăriile voastre ar căpăta viaţă? Fi bine, să presupunem că aţi fi putut cu adevărat să le aduceţi la viaţă. Imaginaţi-vă că aţi transforma un soldat de plumb într-un omuleţ adevărat. Ar însemna să transformaţi plumbul în carne. Şi să presupunem că soldatului de plumb nu i-ar place schimbarea. Pe el nu îl interesează carnea; singurul lucru pe care-1 observă el este că plumbul este alterat. El crede că îl ucizi. El va face tot ce poate ca să împiedice lucrul acesta. Dacă ar sta în puterea lui, el nu s-ar lăsa transformat în om.
Nu ştiu ce aţi fi făcut cu acel soldat de plumb. Dar iată ce a făcut Dumnezeu: A doua Persoană din Dumnezeu, Fiul, a devenit El însuşi om, S-a născut în lume ca om adevărat — un om real de o anumită înălţime, cu păr de o anumită culoare, vorbind o anumită limbă, avînd o anumită greutate. Fiinţa Eternă, care cunoaşte totul şi care a creat întregul univers, nu numai că a devenit om, ci (înainte de aceasta) a fost un prunc, şi înainte de aceasta a fost un fetus în pîntecele unei femei. Dacă vreţi să vă daţi seama ce înseamnă aceasta, gîndiţi-vă cum v-ar place să deveniţi melci sau crabi.
Rezultatul acestui fapt a fost că a existat un om care a fost cu adevărat ceea ce au fost destinaţi să fie toţi oamenii: un om în care viaţa creată, derivată de la Mama sa, a acceptat să fie transformată complet şi perfect în viaţă născută. Creatura umană naturală din El a fost absorbită complet în Fiul divin. Astfel, într-un caz, omenirea a ajuns la ţintă, dacă putem spune aşa: a intrat în viaţa lui Cristos. Şi deoarece întreaga dificultate pentru noi constă în faptul că viaţa naturală trebuie, într-un sens, să fie „omorîtă”, El a ales o viaţă omenească în care era implicată la fiecare pas omorîrea dorinţelor Sale umane — sărăcie, neînţelegerea Lui de către propria familie, trădarea Sa de către unul dintre prietenii intimi, batjocorirea şi bătaia în mîinile poliţiei şi execuţia prin tortură. Şi după aceea, după ce a fost omorît în felul acesta — omorît în fiecare zi, într-un sens — creatura umană din El a revenit la viaţă, deoarece a fost unită cu Fiul divin. Omul din Cristos a înviat: nu numai Dumnezeul. Tocmai acesta a fost scopul. Pentru prima oară noi am văzut un om real. Un soldat de plumb — plumb adevărat, ca şi noi toţi ceilalţi — a devenit pe deplin viu, în toată splendoarea.
Ajungem acum, desigur, la un punct în care ilustraţia mea cu soldatul de plumb nu mai poate fi aplicată. în cazul adevăraţilor soldaţi de plumb sau al statuilor, dacă unul dintre ei ar căpăta viaţă, lucrul acesta nu ar avea nici o importanţă pentru ceilalţi, deoarece ei sînt separaţi. Dar fiinţele umane nu sînt aşa. Ele par separate datorită faptului că le vedem mergînd separat una de alta. Dar trebuie să ţinem seama că noi sîntem construiţi în aşa fel încît putem vedea numai momentul prezent. Dacă am putea vedea trecutul, cursul lucrurilor ar arăta diferit. A fost o vreme cînd orice om a făcut parte din mama sa şi (încă înainte de aceasta) din tatăl său; şi a fost o vreme cînd ei au făcut parte din bunicii lui. Dacă aţi putea vedea omenirea dispersată în felul acesta în timp, aşa cum o vede Dumnezeu, nu ar arăta ca o mulţime de lucruri separate între ele. Ar arăta ca un singur lucru care creşte — ca un pom foarte complicat. Fiecare individ ar apare legat de toţi ceilalţi. Dar nu numai atît. Indivizii nu sînt realmente separaţi de Dumnezeu, după cum nu sînt separaţi unul de altul. Orice bărbat, orice femeie şi orice copil din întreaga lume simte şi respiră în momentul acesta numai pentru că Dumnezeu „îl ţine în mişcare”, dacă putem spune aşa.

În consecinţă, cînd Hristos devine om, nu este ca şi cum tu te-ai putea transforma într-un anumit soldat de plumb. Este ca şi cum ceva care a afectat întotdeauna întreaga masă umană începe, la un moment dat, să afecteze întreaga masă umană într-un mod nou. Din momentul acela, efectul se răspîndeşte în întreaga omenire. Ii afectează pe oamenii care au trăit înainte de Cristos, cît şi pe cei care au trăit după El. îi afectează pe oamenii care nu au auzit niciodată de El. Este ca şi cum ai pune într-un pahar de apă un strop de ceva care dă o culoare sau un gust nou întregului conţinut. Desigur, nici una dintre aceste ilustraţii nu este perfectă. Dacă priveşti lucrurile în perspectivă, Dumnezeu este El însuşi, şi ceea ce face nu poate fi comparat cu nimic altceva. Cu greu te-ai putea aştepta să fie altfel.
Prin urmare, care este schimbarea pe care a produs-o El pentru întreaga masă umană? Iată care este: transformarea noastră în fii ai lui Dumnezeu, transformarea dintr-un lucru creat în unul născut, trecerea de la viaţa biologică temporară la viaţa „spirituală” atemporală a fost realizată pentru noi. Omenirea a fost „mîntuită” deja în principiu. Noi, indivizii, trebuie să ne însuşim această mîntuire. Dar lucrarea cu adevărat dificilă — partea pe care nu am fi putut-o face noi înşine — a fost făcută pentru noi. Noi nu am fi putut să ne înălţăm la viaţa spirituală prin propriile noastre eforturi; viaţa spirituală a coborît deja în rasa umană. Dacă ne vom deschide fiinţele pentru Omul în care viaţa spirituală a fost prezentă în mod plenar şi care, în ciuda faptului că este Dumnezeu, este şi om adevărat, El va face în noi lucrul acela, în locul nostru. Aduceţi-vă aminte ce am spus despre „infecţia bună”. Cineva din rasa noastră are această viaţă nouă: dacă ne apropiem de El, ne vom contamina şi noi de la El.
Desigur, lucrul acesta poate fi exprimat în multe feluri. Ai putea spune că Cristos a murit pentru păcatele noastre. Ai putea spune că Tatăl ne-a iertat deoarece Cristos a făcut pentru noi ceea ce ar fi trebuit să facem noi. Ai putea spune că am fost spălaţi în sîngele Mielului. Ai putea spune că Cristos a învins moartea. Toate aceste afirmaţii sînt adevărate. Dacă una dintre ele nu te atrage, las-o la o parte şi foloseşte formula care te atrage. Dar orice ai face, nu începe să te cerţi cu alţi oameni pentru că ei folosesc o formulă diferită de a ta.

DOUĂ OBSERVAŢII

Pentru a evita înţelegerea greşită a celor spuse, adaug aici cîteva observaţii cu privire la două aspecte din capitolul anterior.

(1) Un critic perspicace mi-a scris întrebîndu-mă: Dacă Dumnezeu a vrut fii şi nu „soldaţi de jucărie”, de ce nu a născut mulţi fii de la bun început, în loc să facă mai întîi soldaţi de jucărie pe care apoi să-i aducă la viaţă printr-un proces atît de dificil şi de dureros? O parte a răspunsului la această întrebare este destul de simplă; cealaltă parte probabil că depăşeşte cunoaşterea umană. Partea simplă este aceasta: Procesul de transformare din creatură în fiu nu ar fi fost atît de dificil şi de dureros dacă rasa umană nu s-ar fi îndepărtat de Dumnezeu în urmă cu multe veacuri. Oamenii au putut să se îndepărteze de Dumnezeu deoarece El le-a dat voinţă liberă: El le-a dat voinţă liberă pentru că o lume de simpli roboţi nu ar fi putut niciodată să iubească şi nu ar fi putut cunoaşte niciodată fericirea infinită. Partea dificilă este următoarea: Toţi creştinii sînt de acord că există numai un singur „Fiu al lui Dumnezeu”, în sensul originar deplin al cuvîntului. Dacă insistăm să punem întrebarea: „Ar fi putut exista mai mulţi?”, ne trezim în nişte ape foarte adînci. Cuvintele „Ar fi putut exista”, au oare vreun sens cînd îi sînt aplicate lui Dumnezeu? Despre un anumit lucru mărginit poţi spune că „ar fi putut fi” altceva decît este, deoarece ar fi fost diferit dacă altceva ar fi fost diferit, şi acel altceva ar fi fost diferit dacă un al treilea lucru ar fi fost diferit, şi aşa mai departe. (Literele de pe această pagină ar fi fost roşii dacă tipograful ar fi folosit cerneală roşie, şi el ar fi folosit cerneală roşie dacă i s-ar fi cerut s-o facă, şi aşa mai departe.) Dar cînd vorbim despre Dumnezeu — adică despre Realitatea fundamentală, ireductibilă de care depind toate celelalte realităţi — este absurd să ne întrebăm dacă ar fi putut fi altfel. Dumnezeu este ceea ce este şi discuţia se încheie aici.
Dar în afară de problema aceasta, eu găsesc o altă dificultate în însăşi ideea ca Tatăl să fi născut mulţi fii din veşnicie. Pentru ca să fie mulţi, ei ar fi trebuit să fie oarecum diferiţi unul de altul. Două monede de un leu au aceeaşi formă. De ce sînt totuşi două? Pentru că ocupă locuri diferite în spaţiu şi conţin atomi diferiţi. Cu alte cuvinte, pentru a le concepe ca două lucruri diferite, a trebuit să aducem în discuţie spaţiul şi materia; de fapt, a trebuit să aducem în discuţie „natura” sau universul creat. Eu pot înţelege deosebirea dintre Tatăl şi Fiul, fără să aduc în discuţie spaţiul şi materia, deoarece unul este Cel ce naşte, iar celălalt este născut. Raportul dintre Tatăl şi Fiul nu este acelaşi cu raportul dintre Fiul şi Tatăl. Dar dacă ar exista mai mulţi fii, raportul dintre ei şi raportul lor cu Tatăl ar trebui să fie acelaşi. Prin ce s-ar deosebi unul de altul? Desigur, această dificultate nu este observată de la bun început. Noi putem crede că putem formula ideea mai multor „fii”. Dar cînd mă gîndesc mai atent, descopăr că ideea pare plauzibilă numai pentru că eu mi-am imaginat în mod vag aceşti „fii” ca fiinţe umane care stau laolaltă înlr-un gen oarecare de spaţiu. Cu alte cuvinte, deşi eu am pretins că mă gîndesc la ceva ce a existat înainte de a fi fost creat universul, eu am strecurat pe uşa din dos universul şi am pus ceva înăuntrul lui. Cînd încetez să fac lucrul acesta şi continui să mă gîndesc la Fatal ca născînd mulţi fii „înainte de a fi lumea”, descopăr că de fapt nu mă gîndesc la nimic. Ideea se mistuie în vorbe goale. (Oare a fost creată Natura — spaţiul şi timpul şi materia — tocmai pentru ca să fie posibilă multiplicitatea? Oare nu există nici un alt mod de a obţine mai multe spirite eterne decît dacă sînt făcute mai întîi multe creaturi naturale, într-un univers, care apoi să fie spiritualizate? Desigur, toate acestea sînt presupuneri)

(2) Ideea că întreaga rasă umană este, într-un sens, un singur lucru — un organism uriaş, ca un pom — nu trebuie confundată cu ideea că diferenţele individuale nu au importanţă sau că oamenii reali, Ion, Măria şi Petru, sînt oarecum mai puţin importanţi decît personajele colective cum sînt clasele sociale, rasele şi aşa mai departe. Cele două idei sînt de fapt în opoziţie. Lucrurile care sînt părţi ale unui organism unitar pot fi foarte diferite unele de altele: lucrurile care nu fac parte din acelaşi organism pot fi foarte asemănătoare. Şase monede de un leu sînt lucruri individuale bine separate şi foarte asemănătoare; nasul meu şi plămînii mei sînt lucruri foarte diferite, dar au viaţă deoarece fac parte din trupul meu şi împărtăşesc aceeaşi viaţă comună. Creştinismul consideră că oamenii nu sînt doar membri ai unui grup sau articole de pe o listă, ci sînt organe ale unui trup — ei sînt diferiţi unul de altul, dar fiecare contribuie cu ceva ce nu ar putea fi adus de nimeni altul. Cînd descoperi că doreşti să-i transformi pe copiii tăi, pe elevii tăi sau pe aproapele tău în oameni exact ca şi tine, adu-ţi aminte că probabil Dumnezeu nu a intenţionat ca să fie aşa. Tu si ei sînteti orcane diferite, sînteti destinaţi să faceţi lucruri diferite.
Pe de altă parte, cînd eşti ispitit să nu-ţi pese de necazurile altcuiva pentru că „nu te privesc”, adu-ţi aminte că deşi el este diferit de tine, el face parte din acelaşi organism. Dacă uiţi că el aparţine aceluiaşi organism cu tine, vei deveni un individualist. Dacă uiţi că el este un organ diferit de tine, dacă vrei să suprimi diferenţele şi să-i faci pe toţi oamenii asemănători, vei deveni un totalitarist. Creştinul nu trebuie să fie nici totalitarist şi nici individualist.
Simt o dorinţă puternică să vă spun — şi cred că şi voi simţiţi o dorinţă puternică să-mi spuneţi — care dintre aceste două erori este mai rea. Aşa ne atacă diavolul. El trimite întotdeauna erorile în perechi — perechi de lucruri opuse. Şi el ne îndeamnă întotdeauna să petrecem mult timp gîndindu-ne care dintre ele este mai rea. Înţelegeţi de ce, nu-i aşa? El se bazează pe faptul că îţi displace una dintre erori şi astfel te atrage treptat în cea opusă ei. Să nu ne lăsăm înşelaţi. Trebuie să ne ţinem privirile aţintite asupra ţintei şi să mergem drept printre cele două erori. Pe noi nu ne preocupă nici una dintre ele.

CLICK AICI CA SĂ DOWNLOADAŢI ÎN ÎNTREGIME,
FILMUL “UN LUTHER AL ROMÂNIEI”



UTILE PENTRU SUFLETUL TAU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

REGULI OBLIGATORII PENTRU POSTAREA COMENTARIILOR PE BLOGUL LUI TOMIS THE CAT:

Vă rugăm să comentaţi la obiect, referindu-vă strict la conţinutul prezentat în articol. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene sau “epitete”, atacurile de orice fel la persoana autorului articolului, afişarea de anunţuri publicitare sau linkuri prin care sunt promovate ateismul, satanismul, anticreştinismul, rasismul, fascismul, comunismul, precum şi jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori care au scris un comentariu, se vor sancţiona drastic prin cenzurarea parţială a comentariului, ştergerea integrală a comentariului sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului celui care şi-a permis să încalce acest Regulament.

Blogul lui Tomis the Cat nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora, revenind, integral, autorului comentariului.
error: Content is protected !!