Poate că unii dintre vizitatorii blogului meu își mai aduc aminte că pe 24 martie anul trecut am avut câteva zile de iarnă adevărată în București deși pomii înmuguriseră și înverziseră așa cum este și normal într-o zi de primăvară. O masă de aer polar s-a abătut asupra României și ne-am trezit că în timpul primăverii a venit iarna. În ziua de 24 martie 2018 temperatura maximă din București a atins cu mare greutate valoarea de +3 grade Celsius, acest aspect termic fiind normal pentru o lună de ianuarie, nicidecum pentru martie. Cu acea ocazie, fiind vorba de un fenomen foarte rar în București, mi-am luat aparatul foto și m-am dus în Parcul Cișmigiu ca să imortalizez câteva imagini cu totul anormale pentru o zi de martie. Nici n-am simțit cum s-a lăsat întunericul pe măsură ce făceam fotografiile, fiind atent la detalii.
Veți putea vedea un om de zăpadă creat de bucureștenii care locuiesc chiar lângă Parcul Cișmigiu. Veți mai putea admira lacul înghețat și veți vedea zăpadă pe crengile înmugurite și chiar înfrunzite ale unora dintre copaci. Și toate aceste peisaje deosebite au putut fi admirate într-o zi de 24 martie 2018 când nimeni nu se mai gândea și nu se mai aștepta la așa ceva, mai ales în sudul României unde primăvara vine întotdeauna mult mai repede decât în regiunile nordice. Mi-a luat ceva timp să fac aceste poze dar s-a meritat. Voi ce ziceți?