PARIUL LUI PASCAL
TITU MAIORESCU - EU NU VOI PERMITE CA ULITA SA NE FACA LEGI
UN POPOR CARE ALEGE POLITICIENI CORUPTI SI TRADATORI NU ESTE VICTIMA CI COMPLICE - GEORGE ORWELL
previous arrow
next arrow
Slider

4 MARTIE 1977 – MOARTEA VĂZUTĂ DE LA ETAJUL 8 AL UNUI BLOC DIN BUCUREŞTI

VINERI 4 MARTIE 1977 este cea mai groaznică zi pe care am trăit-o vreodată! Nici acum nu pot uita ce am văzut cu ochii mei şi ce am simţit în acele clipe…

Deşi locuiam la casă la curte împreună cu părinţii mei, în seara zilei de 4 martie 1977 mă aflam cu mama şi fratele meu în vizită la unchiul meu care locuia într-un apartament într-un bloc cu 10 etaje aici în Bucureşti. Servisem o masă excelentă (care ar fi putut fi ultima) şi ne simţisem foarte bine împreună… Tatăl meu a rămas acasă şi fiind la casă la curte nu prea a trăit acea groază.

În schimb, unchiul şi mătuşa mea locuiau la etajul 8 şi vă rog să mă credeţi că nu vă doresc nimănui să vă aflaţi la etajul 8 al unui bloc zgâlţâit din toate „încheieturile” de un cutremur cu magnitudinea de 7,3 grade pe scara Richter!

Ne aflam cu toţii în sufragerie (cu excepţia fratelui meu care aţipise în dormitor). Televizorul unchiului meu era alb-negru (nu prea existau televizoare color în acele vremuri pe care unii le regretă astăzi). Tocmai ne uitam la un film bulgăresc prost care se numea „Dulce şi amar”.
Şi într-adevăr, în acea seară oribilă, pentru mulţi dintre bucureşteni a fost foarte amar sau mai bine zis… fatal…

Mişcarea tectonică s-a declanşat la 21.22 ora României şi a fost atât de violentă că nu credeam că vom mai scăpa cu viaţă. Îmi aduc foarte bine aminte că în primă fază, unda seismică a produs o puternică mişcare în plan vertical (simţeam cum suntem aruncaţi în sus şi în jos). Această primă parte a cutremurului a fost extrem de neplăcută dar era doar începutul… Auzeam un zgomot înfundat care parcă venea din fundul pământului şi se amplifica din ce în ce mai tare… Era un sunet de foarte joasă frecvenţă pe care este imposibil să-l uit… Ulterior, a început adevăratul coşmar în momentul în care unda de şoc a determinat flambarea blocului în plan orizontal. Atunci am crezut că s-a terminat… Simţeam cum se balansează blocul cu o ritmicitate exactă care avea un efect psihologic dezastruos mai ales asupra mamei mele care plângea şi se ruga Domnului ca să se îndure de noi şi să ne lase în viaţă. Mă uitam îngrozit la toţii pereţii sufrageriei şi mă aşteptam ca din clipă în clipă să apară fisuri enorme în stâlpii de rezistenţă, în grinzi şi în plafon. Credeam că în câteva secunde se va dezintegra totul. Nu credeam că vom mai trăi!

În timpul mişcării tectonice în plan orizontal, unchiul meu se străduia cu greu să rămână în picioare pentru a înălţa rugăciuni către Dumnezeu. În încercarea sa de a rămâne în picioare, el se ţinea ba de masă, ba de câte un scaun, dar toate aceste obiecte altădată stabile, acum alunecau rapid prin sufragerie, mişcându-se în toate direcţiile. Frumoasa vitrină s-a răsturnat şi bineînţeles că multe bibelouri şi lucruri superbe pe care le avea mătuşa mea acolo, s-au făcut una cu pământul. Practic, nu exista nimic stabil, niciun obiect fix pe care să te poţi sprijini ca să nu cazi din picioare. Totul se mişca înainte şi înapoi iar în acele momente terifiante, mama mea şi cu mine ne aflam oarecum într-o situaţie „mai bună” pentru că eram pe canapea. Măcar stăteam pe o suprafaţă orizontală şi eram feriţi de riscul căderii din picioare chiar dacă acea canapea se plimba cu noi înainte şi înapoi… Măcar nu ne era teamă că ar putea să ni se prăbuşească în cap acea lustră metalică grea atârnată din plafon. În schimb, ne era teamă că vom muri chiar şi pe acea canapea (iar eu pe atunci nu prea eram credincios şi nu eram deloc pregătit pentru veşnicie) şi vă mărturisesc că a fost o spaimă de moarte pe care nu ai cum să o uiţi cât trăieşti… Aşa ceva nu se uită niciodată, vă asigur!

Vă daţi seama ce înseamnă să înceapă acest cutremur în timp ce dormi… Fratele meu care tocmai dormea şi visa frumos, a fost imediat „adus la realitate” şi în timp ce mişcarea tectonică se amplifica, a venit disperat la noi în sufragerie, deşi nu prea înţelegea ce se întâmplă şi de ce se întâmplă (aşa-i când te trezeşti buimac din somn). De fapt, el nici nu prea mai ştia cum îl cheamă… Abia a nimerit sufrageria…

În acele clipe ale groazei, am asistat la un „fenomen” pe care n-aş vrea să-l mai văd vreodată… Vedeam cu ochii mei cum blocul 24 (situat vizavi) „se apropia” şi „se îndepărta” de blocul nostru iar senzaţia iminentă era că unul dintre cele 2 blocuri se va prăbuşi peste celălalt. Nu puteam să cred ce vedeam… Dacă mi-ar fi povestit cineva, n-aş fi crezut dar asta se întâmpla chiar în faţa ochilor mei. De fapt, având zece etaje, ambele blocuri au flambat atât de tare (pe direcţia înainte-înapoi) că pur şi simplu aşteptai din clipă în clipă să se „ciocnească” între ele şi să murim.

N-a fost să fie aşa pentru că bunul Dumnezeu ne-a ocrotit şi am scăpat după aproape un minut de teroare seismică… Dar a apărut o nouă problemă: toate luminile s-au stins brusc, nu numai în apartament, nu numai pe holul blocului ci peste tot, inclusiv pe Şoseaua Pantelimon (şi în tot Bucureştiul)

Imediat după terminarea cumplitului cutremur, am ieşit cu toţii din apartament, temându-ne să nu înceapă o nouă replică care să ne fie potenţial fatală. A fost foarte greu să coborâm 8 etaje pe întuneric, la lumina unor chibrituri (nici nu mai găseam lumânările, de lanternă nici nu mai vorbim) şi ne temeam că scările ar putea fi grav fisurate şi că am putea să ne prăbuşim în gol. Era o spaimă, un vacarm şi o tensiune nervoasă greu de descris în cuvinte. Toată lumea era înspăimântată de moarte şi toţi vecinii din bloc au ieşit în pijamale, cămaşă de noapte, în capot sau cum au apucat. Nu mai discutăm că era o seară de martie şi afară era destul de frig. Când am ajuns jos şi am ieşit din bloc, am fost cutremurat când am văzut siluetele tuturor blocurilor învăluite într-un întuneric misterios pe care nu-l mai văzusem niciodată. Parcă era un întuneric al morţii! Moartea plutea prin aerul Bucureştiului…

REGULI OBLIGATORII PENTRU POSTAREA COMENTARIILOR PE BLOGUL LUI TOMIS THE CAT:

Vă rugăm să comentaţi la obiect, referindu-vă strict la conţinutul prezentat în articol. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene sau “epitete”, atacurile de orice fel la persoana autorului articolului, afişarea de anunţuri publicitare sau linkuri prin care sunt promovate ateismul, satanismul, anticreştinismul, rasismul, fascismul, comunismul, precum şi jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori care au scris un comentariu, se vor sancţiona drastic prin cenzurarea parţială a comentariului, ştergerea integrală a comentariului sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului celui care şi-a permis să încalce acest Regulament.

Blogul lui Tomis the Cat nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora, revenind, integral, autorului comentariului.

10 thoughts on “4 MARTIE 1977 – MOARTEA VĂZUTĂ DE LA ETAJUL 8 AL UNUI BLOC DIN BUCUREŞTI”

  • Eram mic şi-mi amintesc doar că eram în braţele bunicului şi avea un glob mare care lumina încăperea în care eram şi s-a ridicat repede să ţină globul să nu se mişte atât de tare să se spargă la atingerea tavanului.

    Dumnezeu e în tot şi în toate!!!

  • Este într-adevăr un moment în care realizezi fragilitatea fiinţei umane şi iei hotărâri care ar trebui să denote seriozitate şi să le respecţi…

    Ai uitat să spui că lustra din tavan a lăsat urmele lovirii prin balans în ambele extremităţi ale unei linii imaginare şi că afară era o lună plină splendidă… Nu ştiu dacă eu am realizat balansul blocului vecin căci era noapte dar oricum cred că am înţeles ce au simţit Core, Datan şi Abiram când au fost înghiţiţi de pământ! Am pierdut atunci şi colegi de la spitalul Brâncovenesc… Cel mai bine a fost de mami Ani care era în maşină cu fratele ei şi au crezut că au pană de cauciuc! Mulţumim lui Dumnezeu în fiecare dimineaţă că ne trezim în pace în patul nostru…

    BIBLIA SPUNE:
    PREGĂTEŞTE-TE SĂ TE ÎNTÂLNEŞTI CU DUMNEZEUL TĂU!!!

  • Răspunsul meu vine ca o consolare: în toate blocurile construite în ultimii 40-50 de ani, sunteţi în siguranţă! Probleme sunt, din păcate, la cele vechi (în perioada respectivă nu se cunoştea calculul antiseismic) sau/şi la unele mai noi, la care proprietarii au demolat pereţi, stâlpi, grinzi de rezistenţă. Oricum ar fi, nu vă impacientaţi! Eu am trecut prin cutremurul din 30/31 august 1986 (puţin a lipsit să nu fie la fel ca şi cel din ’77). Eram la Et.17, în Pantelimon, în vizită la cineva. Nu s-a întâmplat nimic grav. Fiţi mai „bărbaţi”, nu vă lăsaţi speriaţi de articole „gazetăreşti”!

    • Salut TGV-DAT! Spui că ai trecut prin cutremurul din 30/31 august 1986 dar n-ai trecut prin cel din seara zilei de 4 martie 1977, ora 21.22!!! Dacă treceai prin acea experienţă, atunci puteai să ne îndemni să fim „mai bărbaţi”… dar atât timp cât n-ai trecut prin acea nenorocire şi n-ai simţit ce înseamnă 7,2 grade Richter pe pielea ta, eu zic să te abţii un pic. Poate că eşti arhitect, poate că eşti inginer constructor sau specialist în domeniu dar… n-ai trecut prin cutremurul din 1977 aşa că… ciocu’ mic, prietene! Ce-ai simţit tu în 31 august 1986 a fost o joacă de copii… Nu zic că a fost slab dar nu s-a comparat sub nicio formă cu tragedia pe care am resimţit-o în martie 1977.

      Oricum îţi mulţumesc că ai vizitat blogul meu şi te mai aştept cu drag. Dumnezeu să ne păzească de cutremure mai mari de 7 grade pe scara Richter! Domnul să se îndure de România!

      • Salutare!

        Am „trecut” şi prin cel de 7,2 grade Richter, dar la un nivel mult mai mic: eram la Timişoara, aveam 20 de zile. 🙂 Deci, e clar că nu-mi amintesc nimic.

        Sigur că diferenţa efectelor simţite între unul de 6,9 – cât a avut cel din ’86, şi unul de 7,2 – cel din ’77, este mare (energia şi implicit forţa, efectele unui seism cresc logaritmic cu fiecare zecime de grad).

        Nu mă pot abţine să am „ciocu’ mic”, pentru că ştiu ce înseamnă, chiar dacă n-am trăit (încă) în direct un 7,2 sau mai mare. Personal, mi-aş fi dorit să fi fost prezent la Bucureşti în ’77, şi să fi avut măcar 5-6 ani, nu 20 zile. 🙂

        • TGV, eu nu-ţi doresc să treci printr-un cutremur de peste 7 grade Richter şi să fii în acele clipe „deosebite” la etajul 8 sau poate chiar mai sus…

          Măcar de-ar fi în timpul zilei, când mai ai o şansă să-ţi dai seama ce se întâmplă… dacă vine un cutremur de 7,2 grade Richter, la 2 noaptea în timp ce dormim şi suntem buimaci de somn, şansele de salvare şi supravieţuire sunt mult mai mici (cu excepţia faptului că am putea avea zile de la Dumnezeu şi am putea scăpa). Nu mai zic că una e să te surprindă o asemenea nenorocire în timpul verii (sau măcar primăvara sau toamna) şi alta e să te surprindă în mijlocul viscolului (de obicei, oamenii fug disperaţi şi ies din bloc aşa cum apucă, în pijama, în cămaşa de noapte, în chiloţi, etc, dar îţi dai seama ce înseamnă să ieşi aşa în mijlocul unei nopţi geroase, pe un viscol năpraznic ?) Nu mai discutăm de oamenii bolnavi, cardiaci, invalizi, etc, care n-au nicio şansă decât să aştepte să se prăbuşească clădirea şi să fie striviţi în câteva clipe… Poate doar rugăciunile lor sincere şi disperate le-ar mai putea aduce salvarea şi viaţa…

        • ”efectele unui seism cresc LOGARITMIC cu fiecare zecime de grad”

          Exact în asta constă DIFERENȚA ENORMĂ între cutremurul din august 1986 și cutremurul din martie 1977!
          Diferența între cele două cutremure e ca de la cer la pământ!!!

      • Doamne-ajută să scăpăm cu bine de următorul peste 7/Richter, care oricum va fi…

        La anul, am intenţia să mă mut la Bucureşti, definitiv. Posibil să am „onoarea” de-a mă „întâlni” cu seismul „cel Mare”.
        Sunt tare curios cum se vor comporta noile blocuri de peste 15 etaje! 🙂

        • TGV, ai dreptate, oricum va veni marele cutremur, indiferent că suntem credincioşi sau nu… Problema nu e cât trăim, ci CUM trăim pe acest pământ… N-are importanţă când ne ducem, ci UNDE ne ducem… Mă rog, aici sunt multe de discutat… dar trebuie să lăsăm ateismul deoparte ca să putem aborda aceste aspecte…

          Ai de gând să te muţi în Bucureşti, definitiv?!? Sper ca decizia ta să fie una înţeleaptă şi să nu te pripeşti… Eu îţi recomand Cluj sau Timişoara.
          Te muţi la Bucureşti doar ca să fii „onorat” de marele cutremur care va veni? Să înţeleg că te vei muta la etajul 15 sau chiar mai sus? Tu te simţi bine?!? Nu ţi-e rău?
          O cauţi cu lumânarea??? Chiar vrei neapărat să simţi pe pielea ta „binefacerile” unui cutremur cumplit? Eu zic să te mai gândeşti…

          Cum se vor comporta blocurile cu peste 15 etaje?
          Păi… depinde CINE şi CUM le-a construit…

          • Nesiguranță datorită unui cutremur? Oare asta trebuie să ne preocupe? Este mai ușor să mori mâncând sau pe stradă sau în accident de mașină, avion, tren sau în somn… etc.

            Cutremurele nu ar trebui să ne înspăimânte prea tare. De ce atâtea presupusuri că odată la 30-40 de ani trebuie să ne lovească unul? Este doar statistica ultimilor 100 de ani. Că îți susții această teorie, poți să-mi spui evoluția cutremurelor mari din ultimii 500 de ani în Romania? Nu poți!

            Nu mai creați panică în rândul oamenilor! Nu avem siguranța zilei de mâine.
            Sute de oameni mor zilnic și nu este nici un cutremur.
            Oameni buni, treziți-vă!

            Trăiți fiecare zi, ca și cum ar fi ultima din viața voastră!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

REGULI OBLIGATORII PENTRU POSTAREA COMENTARIILOR PE BLOGUL LUI TOMIS THE CAT:
Vă rugăm să comentaţi la obiect, referindu-vă strict la conţinutul prezentat în articol. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene sau “epitete”, atacurile de orice fel la persoana autorului articolului, afişarea de anunţuri publicitare sau linkuri prin care sunt promovate ateismul, satanismul, anticreştinismul, rasismul, fascismul, comunismul, precum şi jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori care au scris un comentariu, se vor sancţiona drastic prin cenzurarea parţială a comentariului, ştergerea integrală a comentariului sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului celui care şi-a permis să încalce acest Regulament.

Blogul lui Tomis the Cat nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora, revenind, integral, autorului comentariului.
error: Content is protected !!